Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, miercuri, că nu a primit o comunicare oficială privind reţinerea femeii acuzate de spionaj în Rusia, precizând că, în cazul în care va fi nevoie, MAE este pregătit să îi ofere asistenţă consulară, scrie realitatea.net.

„Este o situaţie care, deocamdată, se desenează doar la nivelul presei, nu avem nicio comunicare oficială din partea Ambasadei Rusiei pe această problemă. Este vorba într-adevăr de o cetăţeancă cu mai multe paşapoarte, mai multe cetăţenii, are şi cetăţenie rusă, şi moldovenească, şi română. În cazul în care va fi nevoie, suntem pregătiţi să îi oferim asistenţă consulară în cazul în care se va confirma oficial această reţinere a respectivei doamne”, a afirmat Meleşcanu, la Parlament.

El a precizat că, până în prezent, nu a fost informat oficial cu privire la această reţinere, dar că în cursul zilei este posibil să apară o anumită comunicare.

„Singurul lucru pe care putem să îl facem şi o să îl facem este să îi oferim asistenţă consulară pentru a ne asigura că drepturile îi sunt respectate în condiţiile legislative din Federaţia Rusă”, a spus ministrul.

Potrivit agerpres.ro, Teodor Meleşcanu a precizat că nu a avut discuţii cu serviciile de informaţii pe marginea acestui caz şi că va avea astfel de discuţii dacă va fi cazul şi se confirmă că este o chestiune reală.

Carina Ţurcan, membră în consiliul de administraţie al unei companii energetice din Rusia, a fost arestată la Moscova, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, informează agenţia rusă de presă TASS, care citează surse judiciare. Conform sursei citate, arestarea Carinei Ţurcan pentru spionaj a fost autorizată de Tribunalul Lefortovo din Moscova.