Importul produselor petroliere prin frontiera de est a Republica Moldova pentru agenții economici din regiunea transnistreană a fost extins până la 31 decembrie 2018, potrivit unei modificări operate astăzi de Guvern la propria decizie din 9 noiembrie 2016

Potrivit Moldpres, Hotărârea din 9 noiembrie prevedea vămuirea la postul vamal Bender – 2 a produselor petroliere introduse prin punctul de trecere a frontierei Novosaviţkaia – Cuciurgan până la data de 31 decembrie 2016. Decizia protocolară „Privind principiile reluării plenare a circulaţiei trenurilor mărfare prin regiunea transnistreană” a fost luată, după ce în luna august 2016, Ucraina a sistat importul produselor petroliere pentru regiunea transnistreană pe calea ferată, prin punctele de trecere a frontierei Colbasna – Slobodca şi Cuciurgan. Ca urmare, traficul carburanților a fost redirecţionat prin punctul de trecere a frontierei Ocniţa, ulterior fiind transportat la stațiile de cale ferată Râbnița și Bender-2.

Decizia a fost în vigoare pînă la 31 decembrie 2016, iar ulterior a fost prelungită prin hotărâre de Guvern până la 1 iulie 2017, respectiv până la data de 31 decembrie 2017, iar apoi până la 1 iulie 2018. La staţiile de cale ferată Râbniţa şi Bender 2 de la 31 decembrie 2017 a fost instituit un mecanism de control vamal comun, care permite exportul mărfurilor direct prin regiunea transnistreană sub controlul deplin din partea Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Ca efect economic, decizia dată scurtează drumul de transportare a mărfurilor cu aproximativ 400 kilometri, fapt care corespunde intereselor companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului.