Vremea se va încălzi în următoarele zile, potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, transmite Evenimentul.md

Astfel, după mai multe zile în care temperaturile aerului au fost mai scăzute, iar meteorologii au emis și un cod galben de înghețuri, în perioada următoare sunt așteptate maxime de până la 25 grade Celsius, în condițiile unui cer variabil. În timpul nopții, termometrele vor indica cel mult 12 grade.

Pentru ziua de vineri, în nordul și centrul țării sunt prognozate ploi slabe, iar temperaturile vor scădea cu câteva grade. Ulterior, în zilele libere de la sfârșitul acestei săptămâni, se va încălzi treptat.