Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale (ÎCMN), Lamberto Zannier. Părţile au făcut un schimb de opinii privind protecţia şi integrarea în societate a minorităţilor etnice din Republica Moldova, a relatat  Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Şeful Cabinetului de miniștri a apreciat, în acest sens, sprijinul oferit de Oficiul ÎCMN în promovarea coeziunii interculturale în ţara noastră şi a politicilor de susţinere a minorităţilor naţionale. Totodată, Premierul a confirmat disponibilitatea Guvernului pentru buna implementare a Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. Documentul va fi realizat prin intermediul a trei Planuri de acţiuni, care sunt elaborate de Biroul Relaţii Interetnice cu sprijinul partenerilor externi, în particular al OSCE. „Asistenţa şi expertiza Oficiului OSCE pentru Minorităţi Naţionale este foarte valoroasă pentru noi”, a punctat Pavel Filip, citat de Moldpres.

În context, Premierul a menţionat consolidarea capacităţilor Biroului de Relaţii Interetnice, urmare a reformei Guvernului.

Părţile s-au referit, de asemenea, la situaţia etnicilor găgăuzi şi bulgari din Republica Moldova. Prim-ministrul a precizat că başcanul UTA Găgăuzia este membru din oficiu al Cabinetului de miniştri, iar una dintre şedinţele Guvernului a avut loc în această regiune. Urmare, a fost aprobat un plan de acţiuni prioritare pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice în regiune. În atenţia Executivului se află şi problemele locuitorilor din raionul Taraclia, unde locuiesc compact etnici bulgari. Premierul a specificat că dialogul moldo-bulgar la cel mai înalt nivel este în ascensiune, iar astăzi, la Taraclia, a fost inaugurat Consulatul Bulgariei în Republica Moldova.

La rândul său, Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Lamberto Zannier, a spus că așteaptă aprobarea Planului de acțiuni cu finanțarea necesară. El a exprimat disponibilitatea Oficiului ÎCNM al OSCE de a acorda, în continuare, sprijin Guvernului în realizarea prevederilor Strategiei dedicate minorităţilor naţionale.

Prioritare vor fi investiţiile în educaţie şi crearea condiţiilor pentru ca reprezentanţii minorităţilor etnice să studieze limba de stat. Acest fapt constituie un element-cheie pentru integrarea minorităţilor etnice în societatea Republicii Moldova.