Secretarul General al Internaționalei Socialiste, Luis Ayala, prezent astăzi la Congresul VIII al Partidului Democrat din Moldova, în luarea sa de cuvânt a făcut un apel spre unitate a țării. Acesta de asemenea a subliniat importanța angajamentului asumat de PDM, cel privind integrarea europeană a țării noastre.

„Vin astăzi la voi cu o sarcină foarte importantă. Aduc salutările din partea social-democraţilor internaţionali. Îmi pare foarte bine să fiu astăzi aici şi să văd că Partidul Democrat conduce. Social-democraţii au fost şi sunt o forţă a transformării. Am condus schimbarea. Graţie vouă, oamenii se bucură de mai multe libertăţi şi drepturi. Astăzi avem noi provocări şi noi sarcini. Este important să garatăm pacea într-o lume în care sunt prea multe conflicte. Avem marea sarcină să creăm o lume a solidarităţii, asta este sarcina globală a socialiştilor. De asta am fost şi suntem forţa transformării. Suntem mândri de rolul şi angajamentul acestui partid, a fiecărui membru. Moldova, ca şi oricare ţară, trebuie să fie unită. Este un angajament foarte important dorinţa voastră de integrare în Uniunea Europeană. Niciodată nu vom permite ca să existe această filozofie de interes proprie. Acea filozofie care exclude omul. (…)

Voi sunteţi oamenii care reprezintă şi care luptă pentru acele idealuri în care noi credem atât de mult. Este absolut necesar ca voi să reuşiţi. Doresc membrilor acestui partid să reuşiţi˝, a declarat Ayala în luarea sa de cuvânt.

Reamintim că în această dimineață peste 1000 membrii ai Partidului Democrat din toate raioanele țării s-au reunit la cel de-al VIII Congres al formațiunii care are loc la Palatul Republicii.

Alături de Partidul Democrat din Moldova, la eveniment participă și invitați din partea altor partide politice, reprezentanți ai mediului academic și cultural, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.