15355895229_d04c73bc37_bViceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a efectuat, în perioada 14-15 octombrie 2014, o vizită de lucru în Republica Elenă, la invitația viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe, Evangelos Venizelos. De asemenea, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului elen, Evangelos  Meimarakis.

Vizita a avut o conotație simbolică pentru Republica Moldova din perspectiva integrării europene, având în vedere că cele două mari realizări din prima jumătate a anului curent, liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova în spațiul european și semnarea Acordului de Asociere cu UE, au avut loc în timpul președinției elene la Consiliul UE.

În context, părțile au efectuat un schimb de opinii privind susținerea de care pot beneficia instituțiile din Republica Moldova din partea instituțiilor de profil din Republica Elenă, în vederea apropierii țării noastre de UE, în baza Memorandului de cooperare în domeniul integrării europene, semnat între ministerele de Externe ale Greciei și R. Moldova, la 8 aprilie 2014, la Chișinău.  

De asemenea, cei doi miniștri au subliniat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, ritmul intens al dialogului politic, necesitatea și potențialul intensificării cooperării economice dintre cele două țări.  Oficialii au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, Balcanii de Vest, politica de extindere a UE, securitatea energetică, politica și securitatea regională. Cooperarea R. Moldova și Greciei în cadrul OCEMN a constituit un alt subiect prioritar în timpul întrevederii, țara noastră urmând să preia președinția rotativă a organizației de la Republica Elenă, pentru primul semestru al anului 2015.

Totodată, ministrul Natalia Gherman a solicitat omologului elen sprijin pentru accelerarea ratificării de către Parlamentul Greciei a Acordului de Asociere RM – UE, partea greacă oferind asigurări că documentul va fi ratificat până la sfârșitul lunii noiembrie curent.

La final, miniștrii au semnat Programul executiv de cooperare în domeniul culturii, educației și științei între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Elene pentru anii 2014-2016, care va stimula colaborarea în domeniile de referință.

În marja vizitei la Atena, șefa diplomației de la Chișinău a avut o întâlnire cu membrii comunității moldovenilor din Grecia, în timpul căreia s-a discutat despre politica internă din Republica Moldova, prioritățile politicii externe, cooperarea culturală și necesitatea încurajării schimbului de studenți între cele două țări.