Ion Chicu a venit cu un apel către politicienii care se lansează în prezidențiale

0

Premierul Ion Chicu a venit cu un apel către politicienii care se lansează în prezidențiale să-și construiască o campaniae electorală pe idei și proiecte despre cum de făcut viața mai bună în Republica Moldova, dar  nu pe atacuri nefondate la adresa Comisiei Electoral Centrale.

Șeful Guvernului a declarat, după ședința de la Președinție, că asemenea învinuiri ar putea avea consecințe nedorite, iar cei care spun că rezultatele alegerilor vor fi fraudate să prezinte probe.

”Fac un îndemn către politicieni, să nu fraudeze alegerile prin insinuări că alegerile se fraudează. Și conducerea și membrii CEC au fost aleși vara trecută. Nu este o Comisie Electorală Centrală aleasă acum pentru alegerile respective. De aceea, atunci când unii politicieni ies cu insinuări și învinuiri despre fraudare să aducă probe și să își dea seama la ce poate să ducă asemenea insinuări”, a spus Chicu.

Premierul susține că CEC are nevoie de suport, dar nu de sabotaj. Șeful Guvernului a anunțat că a informat ambasadorii străini acreditați în Moldova despre situația creată. De asemenea, despre atacurile nefondate la adresa CEC vor fi informați și observatorii care vor monitoriza alegerile din Republica Moldova.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.