IMG_2573Prim-ministrul Iurie Leancă a efectuat o vizită la vama Leuşeni, unde a participat la o ceremonie festivă, dedicată aniversării a 23-a de la fondarea Serviciului Vamal. În discursul său, șeful Executivului a felicitat angajații Serviciului Vamal cu prilejul sărbătorii lor profesionale, accentuând contribuţia lor la asigurarea securităţii economice a ţării, dar şi la acumularea încasărilor în bugetul de stat.

„Înțeleg că aici, la Leușeni, este  cel mai sugestiv loc pentru a vedea această perioadă de modernizare și totodată, bineînțeles, ne aduce aminte de scopul nostru cel mai important – integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Îmi doresc foarte mult ca peste câțiva ani aici să rămână doar clădiri și nimic altceva care ne va aduce aminte de faptul că exista această linie de divizare între noi și UE, vor trece doar râul Prut”, a declarat Iurie Leancă.

Iurie Leancă a vorbit despre simplificarea procedurilor vamale și trecerea la declaraţiile electronice, care contribuie la majorarea exportului de produse autohtone.

„În ultimii ani, Serviciul Vamal a demonstrat că deține un loc în frunte și la capitolul modernizării și preluarea bunelor practici de management. Drept exemplu servește certificarea acestei instituții în conformitate cu Standardul internaţional ISO de management al calității. Grație acestor instrumente moderne de administrare vamală, produsele autohtone pot beneficia de accesul pe piețele străine cu mai puține costuri și fără bariere la frontieră”, a afirmat Premierul.

Potrivit Prim-ministrului, Guvernul va continua să susţină eforturile îndreptate spre modernizarea Serviciului Vamal, fapt ce va asigura un nivel sporit de securitate la frontieră.

Tot astăzi, la Vama Leuşeni au fost prezentate publicului automobilele Serviciului Vamal dintr-o donaţie a Guvernului SUA. Acestea sunt dotate cu echipament modern, mijloace pentru blocarea autoturismelor, precum şi cu binocluri cu rază scurtă şi lungă, care permit urmărirea pe timp de noapte.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate şi noile uniforme ale vameşilor, care au fost elaborate de experţii autohtoni, fiind ajustate la standardele europene.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a fost creat la 4 septembrie 1991. În Republica Moldova activează şapte birouri vamale.