IMG_9633Prim-ministrul Iurie Leancă şi-a început vizita de lucru în raionul Ştefan Vodă, la un Centru de asistenţă socială pentru mamele cu copii şi pentru minorii aflați în situaţii de risc, unde a discutat cu beneficiarii şi a jucat şah cu copiii de aici.

Acum, la această instituţie sunt plasaţi 26 de minori, dintre care şase sunt beneficiari permanenţi, iar ceilalţi vin zilnic, fiind din familii defavorizate.

La acest centru primesc adăpost şi mamele cu micuţi,  care nu au unde locui. „Au parte de plasament, de susţinere şi suport persoanele care sunt mai triste decât noi, copiii rămaşi fără îngrijire părintească, copii ai căror părinţi migrează”, a precizat şefa Direcţiei Asistenţă Socială din Ştefan Vodă, Viorica Nastasiu.

Instituția a fost deschisă în anul 2008 pentru a oferi servicii de plasament copiilor în situaţii de risc şi pentru vârstnici.

„Acum, în legătură cu specializarea centrelor s-a decis că vor primi adăpost mai mult mamele cu copii, pentru că a apărut această necesitate. Centrul devine casa lor, casa noastră este casa lor”, a subliniat managerul Centrului din Olăneşti, Natalia Caraion.

„Guvernul va susține în continuare familiile în dificultate și copiii care se pomenesc în situaţii de risc”, a subliniat Premierul Iurie Leancă.

Anul trecut, 38 de copii, două mame cu micuţi şi trei vârstnici au fost plasaţi la această instituţie, iar de serviciile de zi au beneficiat 25 de copii şi nouă persoane în etate.

Pentru construcția centrului s-au cheltuit circa două milioane de lei, dintre care 80 la sută au venit de la Guvernul Suediei.

Iurie Leancă va mai vizita astăzi câteva întreprinderi din raion, un incubator de afaceri, iar în după-amiaza zilei va avea o întâlnire cu locuitorii din Ștefan Vodă pentru a le asculta problemele și a identifica împreună soluții.