Conducerea Ministerul Afacerilor Interne este determinată să lupte și să elimine corupția din cadrul instituției a declarat miercuri seara la emisiunea Fabrika de la Publika TV ministrul afacerilor interne Alexandru Jizdan.

 

El s-a referit în special la perchezițiile și reținerile efectuate miercuri dimineața în cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.

 

„Este foarte trist când se constată că tocmai angajați MAI sunt implicați. Ceea ce s-a întâmplat este o logică a acțiunilor de mai demult. Este dureros, dar voi merge peste emoții. Vreau să transmit un semnal angajaților MAI prin aceste rețineri despre pornirea noastră împotriva corupției din sistem”, a declarat Alexandru Jizdan.

 

El a precizat că doi angajați ai SPIA au fost reținuți iar  6 sunt anchetați. „Vom vedea cu ce se va finaliza ancheta. Important este că prin aceste rețineri transmitem un mesaj, foarte dur, dar imperativ”, a spus Jizdan.

 

Ministrul de interne nu a exclus că tot efectivul SPIA va trece printr-un filtru după care se va decide cine merită să activeze în acest serviciu. „Sarcina de bază este să facem ordine în acest serviciu”, a declarat Jizdan, amintind că recent a fost numit un nou conducător al acestui serviciu.

 

„Când am declarat toleranță zero față de corupție nu a fost o bravadă”, a declarat ministrul.

 

Amintim că Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție are în gestiune 3 cauze penale în care sunt bănuiți angajați ai Serviciului Protecție Internă şi Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne. În dimineața zilei de miercuri în aceste trei cauze penale au fost efectuate în total, concomitent, 23 de percheziții atât la domiciliile persoanelor bănuite, cât şi în birourile de serviciu ale acestora.