Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a suspendat aseară ordinul din 12 iunie al Agenției de Reglementare în Energetică (ANRE), prin care autoritatea de reglementare a majorat prețul plafon la carburanți cu peste 30 de bani per litru, informează Moldpres.

Serviciul informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) a precizat pentru MOLDPRES că hotărârea ANRE a fost suspendată după ce, ieri, MEI în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței au solicitat instanței de judecată să anuleze ordinul ANRE, prin care au fost stabilite noi prețuri la carburanți, mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină, și cu 32 de bani pentru un litru de motorină. De asemenea, a fost solicită suspendarea executării Ordinului până la emiterea unei hotărâri irevocabile.

În urma examinării Ordinului ANRE, MEI crede că acesta a fost emis contrar prevederilor legale, și anume fără a fi supus consultărilor publice cu părțile interesate în vederea respectării principiului transparenței în procesul decizional și a analizei factorilor care contribuie la scumpirea produselor petroliere, pe această cale creându-se premise pentru a fi prejudiciat irecuperabil consumatorul final.

Conform art. 16 din Legea nr. 174 cu privire la energetică, ședințele Consiliului de administrație al ANRE, în cadrul cărora se examinează proiectele actelor normative de reglementare, cererile privind costurile de bază, privind prețurile reglementate, tarifele reglementate ori hotărâri care pot avea impact asupra piețelor energeticii și asupra obligațiilor de serviciu public, urmează a fi consultate public, se menționează într-un comunicat de al MEI.

Astfel, revizuirea prețurilor plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale constituie subiect de interes public, aceasta urmând să fie precedată de operațiunea privind consultarea publică.

ANRE a stabilit pentru perioada 13-26 iunie, prețul plafon de comercializare cu amănuntul la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 19,49 lei pentru un litru, iar la motorină de 17,41 lei.

Este a doua suspendare a deciziei ANRE de majorare a prețurilor. La 29 mai, ANRE a anunțat o nouă majorare a prețurilor la carburanți, însă peste două zile și-a anulat propria decizie. Pe 1 iunie, Pavel Filip a cerut explicații de la ANRE și a propus anularea ultimei decizii de majorare a tarifelor.