IMG_9835 Documentul a fost semnat de Prim-ministrul Iurie Leancă şi ministrul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Gerd Müller, care se va afla în vizită în ţara noastră.

Procesul-verbal a fost semnat după ce la 17 iunie curent, la Chişinău s-au desfăşurat negocieri interguvernamentale în acest sens. În context, Germania a decis să mărească asistenţa tehnică şi financiară acordată Republicii Moldova pentru realizarea proiectelor de aprovizionare cu apă potabilă şi tratarea apelor reziduale în mediul rural, modernizarea serviciilor publice locale, consolidarea capacităţilor de administrare publică şi crearea infrastructurii naţionale de calitate în domeniul metrologiei şi controlului calităţii.

Gerd Müller a menționat că Germania este gata să sprijine ţara noastră în realizarea Acordului de Asociere, în cadrul cooperării pentru dezvoltare.

La rândul său, Premierul Iurie Leancă a declarat că Guvernul apreciază înalt asistenţa oferită de Germania în procesul de promovare a reformelor bazate pe valorile şi principiile europene şi ghidate de standardele acquisului comunitar. Rezultatele bune obținute în cadrul cooperării pentru dezvoltare creează premise pentru consolidarea şi extinderea asistenţei financiare acordată de partea germană.

Documentul a fost semnat în cadrul celui de-al 3-a Forum UE-Moldova, care se desfășoară la Bălți.