15462776046_2ca41d38c5_bMinisterul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit cea de-a 23-a reuniune a Consiliului Consultativ al Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM).

Delegația Republicii Moldova la reuniune a fost condusă de către viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza, iar cea a Ucrainei – de adjunctul șef al Directoratului pentru UE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Volodymyr Bachynsky. La eveniment au fost prezenți șeful Poliţiei de Frontieră a R. Moldova, Dorin Purice, directorul general al Serviciului Vamal al  R. Moldova, Tudor Balițchi, şeful Delegaţiei UE în Ucraina, Jan Tombinski, șeful Delegaţiei UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola, șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Michael Scanlan, șeful Misiunii EUBAM, Francesco Bastagli, reprezentanţi ai altor instituţii de resort din ambele state, precum şi ai organizaţiilor internaţionale partenere EUBAM (OSCE, IOM, UNDP).

În cadrul reuniunii, viceministrul Iulian Groza a remarcat faptul că, pe parcursul celor 9 ani de activitate a Misiunii, a fost înregistrat un progres semnificativ în ceea ce priveşte managementul frontierei comune moldo-ucrainene, în special, în efectuarea operaţiunilor comune, consolidarea capacităților instituționale, instruirea personalului serviciilor partenere ale R. Moldova şi Ucrainei ş.a. În context, a fost evidenţiată importanţa asistenței EUBAM în procesul creării  și implementării Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) între UE-RM şi UE-Ucraina, precum şi în alte domenii, EUBAM contribuind prin acţiuni practice la îndeplinirea condiţiilor necesare de către autorităţile moldoveneşti pentru liberalizarea regimului de vize cu UE.

„EUBAM este unul dintre cele mai de succes proiecte ale UE implementat în R. Moldova și Ucraina și împreună cu partenerii ucraineni vom solicita prelungirea mandatului misiunii cu încă patru ani”,  a mai menționat viceministrul Iulian Groza.

Totodată, oficialul moldovean a salutat disponibilitatea UE de a-și consolida prezența Misiunii în R. Moldova, prin extinderea Oficiului EUBAM la Chișinău.

De asemenea, participanţii la reuniune au remarcat rolul Misiunii în consolidarea şi eficientizarea cooperării între serviciile partenere ale ambelor state, precum şi ale acestora cu instituţiile omoloage ale statelor membre UE. A fost exprimat interesul în implementarea proiectelor comune finanţate de UE, în cadrul Iniţiativei prioritare a Parteneriatului Estic privind Programul de Management Integrat al Frontierei, care oferă, în prezent, aproximativ 8 milioane de euro pentru  reconstruirea punctului de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene „Maiaki-Palanca-Udobnoe” într-un punct comun şi efectuarea patrulării comune pe sectoarele „verde” şi „albastru” ale frontierei de stat moldo-ucrainene”.

La reuniune au fost discutate situația privind securitatea la frontiera moldo-ucraineană și ultimele evoluții în ceea ce privește demarcarea frontierei comune.

La final, participanţii au convenit ca următoarea Reuniune a Consiliului Consultativ al EUBAM să fie organizată în primăvara anului viitor, în Ucraina.