Doi locuitori ai raionului Cantemir au fost condamnaţi la închisoare pentru trei capete de acuzare.

Potrivit Procuraturii raionului Cantemir, cazul a avut loc în seara zilei de 21 februarie 2015, pe traseul R-37, între satele Cania şi Porumbeşti. După ce au consumat alcool cu un tânăr, inculpaţii l-au luat la pumni, după care i-au sustras telefonul mobil şi l-au dezbrăcat de haine, abandonându-l pe un câmp. Fiind lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza condiţiilor meteorologice de iarnă, victima a suferit hipotermie, decedând la faţa locului. Corpul neînsufleţit al bărbatului, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat în dimineaţa zilei următoare de nişte trecători.

Inculpaţii, cu vârstele de 28 şi 25 de ani  şi-au recunoscut vinovăţia, fiind condamnaţi la 6 şi, respectiv, 4 ani închisoare.