Pacienţii internaţi la Institutul Mamei şi Copilului, inclusiv la Clinica „Emilian Coţaga”, vor putea sesiza cazurile de abuzuri din partea personalului medical. În acest sens, în cadrul instituţiei a fost instituită Linia Verde 022 781296.
Numărul va funcţiona începând de luni, 15 ianuarie, în zilele de lucru, între orele 8:00 – 17:00, informează un comunicat al instituţiei, scrie trm.md.

În același timp, a fost aprobat un nou ordin Privind mecanismul de gestionare a Registrului de reclamații în cadrul Institutului Mamei și Copilului. Astfel, pacienții sunt îndemnați să solicite acest registru pentru a nota toate reclamațiile sau sugestiile.

Începând cu finele acestei luni, se va iniția desfășurarea unui șir de instruiri care vizează acordarea asistenței medicale calitative, precum și respectarea de către angajații Instituției, a protocoalelor și regulamentelor în vigoare, dar și a normelor de etică și deontologie.

Toate aceste acțiuni au loc după ce săptămâna trecută, o tânără de 19 ani a relatat într-un mesaj pe o rețea de socializare, despre cum a ajuns să nască singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului din Chișinău, chiar dacă a cerut ajutor, dar a fost ignorată.