Au trecut mai bine de 160 de ani din momentul în care primele cufere ce purtau sigla casei franceze Louis Vuitton au devenit partenerul de călătorie preferat al oamenilor de business, al politicienilor şi al artiştilor de pretutindeni. Timpul s-a scurs, trendurile s-au schimbat an de an, sezon de sezon, dar cuferele au rămas şi astăzi un epitom al luxului, scrie Ziarul Financiar

Casa Louis Vuitton şi-a extins activitatea de la obiecte de călătorie la genţi, haine, accesorii sau produse de parfumerie, însă s-a menţinut în toată această perioadă între „graniţele” aceluiaşi domeniu mare, moda.

În 2020 însă, gigantul face un pas în afara sferei care l-a consacrat şi deschide primul restaurant ce-i va purta semnătura, scrie presa străină. Acesta va fi găzduit de flaship store-ul brandului din Osaka, Japonia şi va cuprinde o zonă de cafenea şi o zonă de restaurant. Michael Burke, preşedintele şi CEO-ul casei a confirmat informaţia şi a sugerat că alte restaurante şi chiar hoteluri ar putea fi pe lista mărcii franceze. Informaţia a apărut la scurtă vreme după ce Tiffany&Co, un brand deţinut de grupul LVMH care controlează şi Louis Vuitton, a anunţat că deschide prima cafenea din Europa în Harrods, Londra. Prima astfel de unitate a fost deschisă în 2017 la New York.