Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an în ţara noastră, pentru a 17-a oară consecutiv. O delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de Mitropolitul Vladimir, va merge vineri, 26 aprilie în Țara Sfântă, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de unde va lua Sfânta Lumină, informează MOLDPRES.

Potrivit Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, delegația oficială va ateriza pe Aeroportul internațional Chișinău în seara zilei de 27 aprilie. De la Aeroport, Sfânta Lumină va fi adusă, în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chișinău. Aceasta va fi împărțită ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor, care o vor răspândi în întreagă țară.

În timpul vizitei, Mitropolitul Vladimir va avea o întâlnire cu Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. În Sâmbăta cea Mare, Patriarhul Ierusalimului va oficia vecernia în cadrul căreia se pogoară și se aprinde Sfânta Lumină.

De secole, Lumină Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare.