Justiţia spaniolă a emis marţi mandate internaţionale de arestare pe numele a 12 ruşi bănuiţi de legături cu organizaţii mafiote care au acţionat şi în Spania. Pe listă se regăsesc inclusiv membri ai cercului de putere din jurul preşedintelui Vladimir Putin, comunică evenimentul.md.

Judecătorul Jose de la Mata, care investighează grupările de crimă organizată Malîşevskaia şi Tambovskaia, spune că fiecare dintre bănuiți se face vinovat „de fapte foarte grave”.

Pe listă se află, printre alţii, un general, deputaţi, miniştri şi un fost vicepremier rus, potrivit cotidianului El Mundo.

Vicepremierul rus Dmitri Kozak, cunoscut mai ales pentru tentativa nereuşită de federalizare a Republicii Moldova în vederea rezolvării conflictului transnistrean, a fost dat în urmărire internaţională împreună cu alţi foşti şi actuali demnitari ruşi apropiaţi Kremlinului, pe care înalta instanţă spaniolă Audiencia Nacional îi consideră membrii unor grupări mafiote.

Potrivit judecătorului Jose de la Mata, care instrumentează cazul, suspecţii ar avea legături cu grupările mafiote Tambovskaia şi Malişevskaia, acuzate de asasinate, trafic ilegal de arme, extorcări de fonduri, fraudă, fals în acte publice, mită, trafic de droguri şi spălarea banilor murdari. Printre cei daţi în urmărire mai sunt deputatul Vladislav Reznik, vicepreşedintele Comisiei de Finanţe din Duma de Stat, Nikolai Aulov, şeful directoratului general al Ministerului de Interne, fostul premier rus Viktor Zubkov şi fostul ministru al agriculturii, Anatoli Serdiukov.

Judecătorul Jose de la Mata a emis mandatul internațional de arest în ianuarie, dar decizia a fost făcută publică abia pe 3 mai. Mandatele au fost emisie în urma unei anchete a poliţiei spaniole în activitatea grupărilor criminale ruse între 2008 şi 2011.

Bandele Tambor şi Malişev au apărut la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut la Sankt Petersburg şi se ocupau initial cu şantajul.

În 1989, fiind bande rivale, au dus un război sângeros în oraş. Acum se presupune că ar controla nenumărate companii, că ar fi implicate în prostituţie, jocuri de noroc, trafic cu droguri şi spălare de bani.

Un exemplu al dimensiunii afacerilor pe care le controlează este scandalul din Bulgaria din 2008, unde banda Tambov este bănuită de implicare într-o operaţie de spălare de bani în valoare de peste 1 miliard de euro.

Majoritatea celor căutaţi de justiţia spaniolă trăiesc în Rusia. Rămâne de văzut cum vor reacţiona autorităţile ruse la mandatele internaţionale de arest.