0347E70B-493A-499F-A50A-EF56320E1B03_mw1024_s_nPrima Doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti, a participat, 31 august, a.c., la inaugurarea ediției 2014 a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii şi a Salonului internațional de carte. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Națională a Republicii Moldova din Capitală.

Soția șefului statului sprijină organizarea Festivalului Naţional de Carte şi a decis să instituie, din acest an, Premiul Primei Doamne a Republicii Moldova pentru cea mai bună familie cititoare din ţară. „Cărțile unesc satele şi oraşele Republicii Moldova. Cărţile  unesc  Europa”, a arătat Margareta Timofti în debutul discursului său.

„Festivalul şi Salonul de astăzi au o contribuție deosebită atât la promovarea cărţii şi lecturii în întreaga țară, cât şi la creşterea imaginii Republicii Moldova în lume. Editorii şi oaspeţii de peste hotare, prezenţi la acest regal internaţional al cărţii, aducând la Chişinău tot ce e mai nou şi mai bun în arta cărţii din ţările lor, vor duce cu ei lumina, cuminţenia, căldura şi înţelepciunea culturii scrise a Moldovei. Vin către dumnealor cu un mesaj de bun venit şi de urări de succes la acest for editorial”, a declarat în discursul său Margareta Timofti.

De asemenea, Prima Doamnă a menționat că ediţia din acest an a Festivalului şi a Salonului este consacrată integrării europene a Republicii Moldova şi Anului Dumitru Matcovschi. „Visul nostru de a deveni membri cu drepturi depline ai familiei comunitare este tot mai aproape de împlinire, iar anul 2014 este unul remarcabil prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a adăugat Margareta Timofti.

Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova