Ți-ai imaginat vreodată, măcar pentru câteva clipe, ce s-ar întâmpla cu omenirea dacă Planeta ar muri? Dacă nu te-ai gândit până acum la acest scenariu, mișcarea Extinction Rebellion Moldova (XR Moldova) te invită astăzi să faci un exercițiu de imaginație și să participi la marșul funebru „Petrecem Planeta pe ultimul drum”.

Conform organizatorilor, acțiunea va conține toate elementele clasice ale unui marș funebru: sicriu (gol), pom, colaci pentru pomene, fotografia „decedatului”, găleata cu apă, pancarte pe post de prapori și chiar „fanfară”.

Membrii XR Moldova explică marșul funebru astfel: „Vrem să batem un semnal de alarmă pentru a trezi conștiința noastră colectivă adormită. Vremurile grele necesită măsuri drastice, iar o măsură drastică ar fi să facem un exercițiu de imaginație și să ne închipuim, măcar pentru o oră, că Planeta noastră este o ființă vie, iar noi, oamenii, am omorât-o. Pentru că, vorba poporului, numai atunci când pierzi pe cineva, realizezi cât de mult a contat acel/acea cineva pentru tine.”

Astfel, activiștii invită doritorii să participe sau să vadă marșul în fața magazinului „Unic” începând cu ora 17.30. De acolo, cortegiul funerar va porni în marș, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, spre Agenția Moldsilva, apoi va continua către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Marșul funebru se va încheia cu depunerea sicriului în fața Guvernului.