Managerii spitalelor clinice municipale vor intensifica în următoarele zile măsurile de precauţie şi protecţie a personalului medical şi vor asigura condiţii de izolare a pacienţilor cu infecţii respiratorii acute sau gripă. Un ordin în acest sens a fost emis de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Potrivit datelor MSMPS, în cadrul Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii, pacienţii cu gripă vor fi consultați în unitatea de primiri urgente şi la necesitate vor fi spitalizați, scrie Moldpres.

La Spitalul clinic municipal pentru copii „V. Ignatenco” vor fi consultaţi şi internaţi la necesitate pacienţii cu amigdalite, cu complicaţii parvenite în urma infecţiilor acute ale căilor respiratorii.

În Spitalul clinic municipal pentru copii Nr. 1 va fi asigurată consultarea şi internarea micuţilor până la trei ani cu boli diareice acute.

În același timp, Instituțiile Medico-sanitare Publice: Asociaţiile Medicale Teritoriale, Clinica Universitară, Centrele de Sănătate şi Centrele Medicale private vor organiza şi asigura consultarea şi spitalizarea, la necesitate, a pacienţilor cu gripă sezonieră, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi infecţii respiratorii acute severe.

Conform datelor prezentate de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în perioada 26.02.18-04.03.18, medicii au înregistrat 1606 cazuri noi de infecții acute ale căilor respiratorii, cu 12,8% mai mult în comparație cu săptămâna trecută. Ponderea cazurilor infecțiilor respiratorii acute severe a constituit 3,9% din numărul total de internări.

Tot în această perioadă, au fost înregistrate 171 de cazuri noi de gripă, dintre care 134 sunt în capitală.