medinica coruptieUn medic-chirurg din cadrul Spitalului raional Teleneşti a fost prins în flagrant în această dimineaţă de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta ar fi pretins de la mama unui pacient, în repetate rânduri, diferite sume de bani pentru acordarea serviciilor medicale.

Potrivit denunţătorului, pacientul are 15 ani şi este invalid din copilărie de gradul I (acesta suferă de paralizie infantilă). Cu puţin timp în urmă, băiatul şi-ar fi fracturat un picior şi a suferit o intervenţie chirurgicală cu aplicarea unei plăci metalice. Anume pentru această placă, susţine denunţătorul, medicul i-ar fi cerut 1700 de lei.

Medicul a fost prins în flagrant după ce i-au fost transmişi 1700 de lei. Banii au fost găsiţi în sala de proceduri a spitalului, unde se efectua procedura de pansament a copilului.

Pe numele acestuia a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 Cod penal, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

În prezent, bănuitul este cercetat în stare de libertate. Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupţie.