Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a început să întocmească listele fermierilor ce pot beneficia de subvenţii pentru dezvoltarea producţiei.

Surse din cadrul ministerului au relatat pentru INFOTAG că, în cadrul unei vizite la o întreprindere agricolă din Costeşti, raionul Ialoveni, ministrul Eduard Grama a declarat că, la fel ca în anii precedenţi, se aşteaptă circa 4 mii de cereri de subvenţionare.

„Anul acesta subvențiile vor fi alocate, în special, pentru dezvoltarea rurală și a infrastructurii. O sumă destul de mare va fi alocată sectorului de zootehnie și măsurilor tradiționale”, a spus el.

Măsurile de susținere a agricultorilor aferente anului de subvenționare 2016 prevăd investiții în gospodăriile de fermieri pentru restructurarea şi adaptarea la standardele Uniunii Europene; investiții în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole; pregătirea implementării măsurilor ce țin de ecologie în agricultură; îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole precum și servicii de consultanță şi instruire.

Întreprinderea pe care a vizitat-o ministrul este printre primele care a depus actele pentru obţinerea suportului financiar. Cooperativa se ocupă cu cultivarea viţei de vie şi este condusă de Maria Vidraşcu. Conform noilor prevederi ale regulamentului de subvenţionare, femeia va beneficia de un adaos la valoarea subvenţiei, în mărime de 15%.

În 2016 întreprinderea şi-a extins plantaţiile de viţă de vie cu 1,09 ha adiţional celor 17 ha. Fermierul speră să obţină subvenţii în valoare de 266 mii lei pentru extinderea frigiderului pentru păstrarea recoltei.

Dosarul pentru obţinerea subvenţiilor trebuie să conţină o cerere-tip, copia de pe certificatul de înregistrare, planul de afaceri pentru cel puțin 5 ani, certificatul care confirmă că fermierul nu are datorii faţă de bugetul de stat şi local ș.a. Mărimea fondului de subvenţii, în acest an, este de 900 mil. lei

INFOTAG precizează: Perioada de recepţionare a dosarelor pentru subvenţionare 2016 se încheie la 31 octombrie curent