655C0072„Prin dezvoltarea industriei IT, tindem spre transformarea proprietății intelectuale din țara noastră în valoare economică”, a specificat Vitalie Tarlev, viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Declarația a fost făcută în cadrul unui atelier de lucru consacrat combinării abilităților tehnologice cu cele din mediul de afaceri întru creșterea calitativă a mediului educațional. Atelierul este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și compania IBM.

Prezentă la eveniment, ministrul Educației, Maia Sandu, a recunoscut că sistemul educațional are nevoie de îmbunătățiri, iar astfel de întrevederi sunt esențiale pentru evoluția TIC în educație. „Prin astfel de ateliere vedem care sunt constrângerile și care poate fi aportul celor 3 părți: guvernare, mediu de afaceri și societate civilă”, a precizat Maia Sandu. Ministrul Educației consideră că există o strânsă legătură între revizuirea curriculară prin mecanisme instituționalizate, creșterea salariilor cadrelor didactice, dar și asigurarea pregătirei profesionale a acestora. „Aceste obiective ar putea fi atinse dacă și sectorul privat s-ar implica”, a ținut să precizeze Maia Sandu.

Vicepreședintele IBM, Richard Baird, a afirmat că Republica Moldova are un mare potențial pentru dezvoltarea mediului de afaceri și că este propice, în acest sens, reinventarea educației. „Implementarea tehnologiilor avansate este un proces amplu și va facilita viața utilizatorilor, un exemplu fiind aplicațiile mobile”, a explicat oficialul IBM.

La atelierul de lucru, care va dura timp de două zile, participă reprezentanți ai sectorului guvernamental, mediului de afaceri și academic, dar și studenți din domeniul TIC.