15403482146_aefd9359f3_bViceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a deschis astăzi, 3 octombrie 2014, la Chişinău, reuniunea consulilor onorifici ai Republicii Moldova, organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

În cadrul evenimentului, la care au participat 23 de consuli onorifici, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea evenimentelor actuale din Republica Moldova şi cele de pe plan internaţional,  participanţii fiind informați despre agenda de reforme a autorităţilor de la Chişinău, priorităţile politicii externe a țării noastre şi activităţile Guvernului de susţinere a diasporei.

În timpul discuţiilor, ministrul Natalia Gherman a făcut referire la rolul important care îi revine instituţiei consulului onorific în promovarea relaţiilor comercial-economice, în special odată cu liberalizarea comerțului cu UE, după aplicarea provizorie, de la 1 septembrie curent, a Acordului de Asociere RM-UE. În context, oficialul a menţionat necesitatea promovării exporturilor şi atragerii investiţiilor străine în economia naţională, ceea ce va contribui la creşterea competitivităţii  companiilor şi produselor din R. Moldova.

„Este important sprijinul d-voastră în contextul reorientării Republicii Moldova spre alte pieţe de desfacere, fapt ce va contribui la dezvoltarea agriculturii şi va asigura o creştere durabilă a economiei naţionale, iar investițiile străine în întreprinderile mici și mijlocii vor permite crearea locurilor de muncă și întoarcerea cetățenilor noștri acasă”, a mai precizat șefa diplomației de la Chișinău.

De asemenea, a fost reiterat interesul R. Moldova de a diversifica sursele energetice prin conectarea ţării noastre la proiectele energetice din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Totodată, ministrul Natalia Gherman a subliniat importanța activității consulilor onorifici în promovarea imaginii țării noastre şi potenţialului său turistic în străinătate.

La rândul lor, consulii onorifici au informat despre proiectele în curs de implementare şi s-au angajat să susţină în continuare comunităţile cetăţenilor moldoveni din afara ţării.

În prezent, în numele Republicii Moldova, peste hotarele ţării activează 47 de consuli onorifici.