baietii Scrisoare deschisă

Stimate Domnule Primar general
al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă,

Într-un interviu acordat pentru Jurnal de Chișinău (publicat în 2012!!), ne-ați asigurat că rezolvarea problemei transportului public în Chişinău este revenirea la troleibuze şi autobuze, iar microbuzele vor rămâne pe rutele periferice. Mai spuneați atunci că asistăm cu toții la o serie de încălcări grave ale legislaţiei, ale regulamentului circulaţiei rutiere, pe care le vedem în fiecare zi. După doi ani, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic, ci din contra, se agravează continuu.

În acest context, asociația ”Hyde Park” și cei peste 1200 de susținători ai campaniei ”Chișinăul fără microbuze”// www.facebook.com/chisinaul.fara.microbuze solicită implicare autorităților abilitate pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă transportul municipal de microbuze.
Problemele identificate de noi sunt următoarele:

Oprirea în locuri neautorizate și expunerea la risc
Deși șoferii de microbuze s-au angajat să oprească doar în stațiile autorizate, majoritatea acestora ignoră prevederile legale și opresc la întâmplare, pe zebră sau chiar în intersecții, astfel fiind create situații de accident. Ca rezultat, în ultimii ani observăm o creștere continuă a numărului de accidente cu implicarea șoferilor de microbuze.

Viteza excesivă, discuțiile la telefon și fumatul la volan
Poliția patrulare ignoră de mulți ani încălcările de lege comise de șoferii care conduc cu viteză excesivă, fumează sau vorbesc la telefon în timp ce conduc mijlocul de transport, punând în pericol viața cetățenilor. S-au făcut razii doar de fațadă, pentru presă, și nu au fost curmate practicile ilegale. Nici cazurile documentate de jurnaliști nu au dus la soluționarea problemei, din contra, ades șoferii refuză să ia jurnaliștii care le monitorizează activitatea.

Evaziunea fiscală tutelată de organele fiscale
În ultimii ani s-a tot discutat că este ilegal să prestezi un serviciu public dacă nu se eliberează în mod obligatoriu un tichet de călătorie. Cu toate astea, șoferii ignoră cu desăvârșire această obligațiune, iar lipsa amenzilor aplicate de organele de control fiscal, încurajează frauda continuă.
În interviu ați mai menționat că dacă am activa în condiţiile în care am activat în acele câteva zile (cât a durat greva șoferilor de microbuze), am reuşi să procurăm câte un troleibuz pe săptămână. Dacă s-ar fi dorit, din octombrie 2012 până în prezent puteau fi achiziționate peste 100 de troleibuze!

Revizia tehnică făcută de ochii lumii
Lipsa verificărilor și a reviziei tehnice, duce la apariția pe rută a microbuzelor în stare tehnică îndoielnică. Ades pe rutele municipale poți vedea mașini reutilate, cu barele de siguranță defecte, cu scaune incomode – distanța dintre scaune fiind de 15-20 cm, în condițiile în care legea impune un minim de 30 cm!! Acest lucru crează un disconfort sporit cetățenilor.

Administratorii de rută rămân nepedepsiți
Deși legislația prevede sancțiuni aspre pentru firmele care încalcă prevederile legale, intervenția autorităților municipale este timidă, și cel mai des nu duce la retragerea licențelor proprietarilor de rute care sunt certați cu legea, iar acest lucru îi încurajează pe șoferi să încalce constant regulamentul rutier.

Constatăm că aceste lacune au un impact negativ asupra siguranței cetățenilor angajați în trafic, asupra veniturilor în bugetul municipal și – nu mai puțin important – asupra imaginii municipiului Chișinău.

În acest context, Asociația ”Hyde Park” solicită, în mod repetat (prima petiție a fost expediată în 2010), organelor competente să ia măsuri în scopul curmării practicilor ilegale și a factorilor ce le favorizează.

Primăriei municipiului Chișinău îi solicităm:

1. Eliminarea rutelor de microbuz din zona centrală a capitalei,
2. Adoptarea Strategiei pentru reformare a transportului public municipal,
3. Introducerea tichetării automatizate,
4. Asigurarea unui transport municipal ecologic de calitate (prin achiziționare/asamblarea de noi troleibuze și prin rezervarea primei benzi de circulație exclusiv pentru transport public, iar mașinile să circule doar pe banda a doua).

Inspectoratului Fiscal de Stat:

• Implementarea unui mecanism de verificare constantă pe toate rutele de microbuz, așa încât să fie eliminată și pedepsită exemplar evaziunea fiscală.

Inspectoratului Național de Patrulare:

1. Monitorizarea riguroasă a activității transportului public municipal,
2. Excluderea corupției în relația cu șoferii nediciplinați ce încalcă regulile de circulație,
3. Sancționarea taximetriștilor care parchează în stațiile de transport public și
4. Verificarea reviziilor tehnice în condiții de maximă corectitudine.

Cu respect,
Anastasia Cucuruz,
președintă a Asociației ”Hyde Park” // Contact: (+373) 69498786

Copie pentru:

Valeriu DIDENCU,Secretarul Consiliului Muncipal Chișinău

Igor GORI, Şef al Inspectoratul Naţional de Patrulare

Ion PRISĂCARU,Şef al Inspectoratului Fiscal de Stat