Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi hotărârea cu privire la Semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Tadjikistanului privind călătoriile fără vize ale cetățenilor, informează MOLDPRES.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene menționează că, în prezent, cetăţenii celor două state călătoresc reciproc fără vize. Acest regim este reglementat de către prevederile Acordului privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor Comunităţii Statelor Independente, încheiat la 9 octombrie 1992 la Bişkek. Însă, în ultimul timp, „s-a conturat o deviere a statelor CSI de la prevederile acestui Acord multilateral prin semnarea acordurilor bilaterale care reglementează călătoriile reciproce fără vize”.

Până în prezent, R. Moldova a încheiat acorduri bilaterale în domeniul călătoriilor reciproce cu state-membre CSI precum Federaţia Rusă, Kazahstan, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan, Armenia.

Negocierile asupra proiectului Acordului interguvernamental privind călătoriile reciproce ale cetăţenilor cu Tadjikistan a fost inițiat în octombrie 2012. Urmare a unor modificări esenţiale efectuate de Republica Moldova în legislaţia internă, textul proiectului înaintat anterior a fost înlocuit cu un proiect nou. Astfel, proiectul actualizat al Acordului include şi prevederi din legislaţia naţională privind posibilitatea şederii în ţară timp de 90 de zile în decursul a 180 de zile.

Proiectul nu limitează libertatea de călătorii dintr-un stat în altul. În Acord sunt indicate documentele care vor fi utilizate pentru deplasarea dintr-un stat în altul, acţiunile care urmează a fi întreprinse în cazul pierderii sau furtului actelor, schimbul de specimene a documentelor de identitate, suspendarea aplicării acordului, intrarea în vigoare şi denunţarea acestuia.

Regimul fără vize este un regim de relaţii între ţări, în care cetăţenii acestora nu au nevoie de vize pentru a le vizita. Regimul fără vize poate fi stabilit atât unilateral (spre exemplu, Republica Moldova a stabilit regim fără vize pentru cetăţenii Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord etc.), cât şi reciproc (prin acorduri bilaterale sau multilaterale). În acelaşi timp, este posibilă o restricţie privind tipurile de paşapoarte (biometric sau ordinar) și perioada de ședere.

Cetățenii Republicii Moldova pot intra fără vize în 75 de state.