Naţionala de fotbal a Moldovei va juca un meci amical în compania reprezentativei Suediei. Partida este programată pentru 9 ianuarie, la Doha (Qatar), transmite EVENIMENTUL.

Suedia este calificată la Campionatul European din 2020 şi ocupă locul 17 în clasamentul FIFA. Anterior, Moldova şi Suedia s-au duelat de şapte ori şi de fiecare dată au învins scandinavii. Pentru acest amical, selecţionerul Engin Firat a convocat 22 de jucători, însă lista poate suferi modificări din cauză că data de disputare a partidei nu face parte din calendarul FIFA şi unele cluburi pot să refuze să-şi lase jucătorii la naţională. Lotul Moldovei pentru meciul cu Suedia: Nicolae Calancea, Denis Rusu, Nicolae Cebotari, Igor Armaş, Veaceslav Posmac, Maxim Focşa, Artur Crăciun, Vadim Dijinari, Denis Marandici, Sergiu Plătică, Dinu Graur, Andrei Cojocaru, Dan Taras, Dan Spătaru, Ion Nicolăescu, Evgheni Cociuc, Cristian Dros, Vadim Raţă, Artur Patraş, Alexandru Suvorov, Vladimir Ambros şi Alexandru Boiciuc.