Patru eleve din Republica Moldova au cucerit medalii de bronz la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete, ediția a VIII-a, informează MOLDPRES.

Medaliile au fost obținute de către Adelina Andrei, Vlada Gherciu, Mădălina Griza, eleve la Liceul Teoretic „Orizont” din capitală și Rusanda Guzun, elevă la Liceului „Da Vinci” din Chișinău.

La concurs au participat 196 de elevi din 50 de țări. Echipa Republicii Moldova a fost reprezentată de patru elevi și doi profesori.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete s-a desfășurat în perioada 7-13 aprilie în orașul Kiev, Ucraina.

Sursa: Moldpres