În perioada 15 – 20 mai, delegația MAI, condusă de ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, împreună cu reprezentanții Ambasadei SUA la Chișinău, se află într-o vizită de lucru în Washington, SUA. Din delegația Ministerului Afacerilor Interne mai fac parte, viceministrul Dorin Purice și șeful IGP, Alexandru Pînzari.

Astfel, în perioada vizitei oficiale, membrii delegației vor avea întrevederi cu mai mulți oficiali din cadrul Departamentului de Stat al SUA și reprezentanți din domeniul aplicării legii.

În acest sens, ieri, 15 mai 2017, ministrul Alexandru Jizdan a avut întrevederi cu Directorul Oficiului Europa, Eurasia și Asia, al Biroului Internațional de Combatere a Drogurilor și al Organelor de Drept (INL), al Departamentului de Stat SUA, Cari Enav, dar și cu alți oficiali.

În cadrul discuțiilor, partenerii americani au subliniat și salutat eforturile instituționale, menționând că SUA va susţine și în continuare procesele aferente modernizării și reformei poliției. Totodată, aceștia și-au manifestat deschiderea pe care o are Departamentul de Stat, pentru a oferi suport Ministerului de Interne, identificând după necesitate, maximum de resurse pentru instituţie.

La rândul său, ministrul Alexandru Jizdan, a menționat despre suportul din partea Ambasadei SUA la Chișinău în diferite proiecte,  reiterând  angajamentul pe care îl are MAI, în vederea continuării reformei din sistem, prin acțiuni concrete și rezultate palpabile, în așa fel încât serviciile oferite să devină mai calitative, iar nivelul de încredere al cetățenilor să crească.

Totodată, ministrul a vorbit despre progresele obținute în implementarea suportului bugetar privind implementarea VLAP în Acordului de asociere cu UE, iar viceministrul Dorin Purice a prezentat informații cu privire la echipa de Proiect pentru implementarea suportului bugetar în procesul de dezvoltare a poliției, dar și despre cooperarea cu societatea civilă și necesitatea creșterii numărului de femei în poliție.

Părțile au făcut o retrospectivă a reformelor din ultimii ani, fiind analizate rezultatele obținute în mai multe domenii de activitate din cadrul MAI, și proiectele de viitor în care susținerea partenerilor din SUA este necesară și joacă rol important.