Circa 80 de artişti plastici şi-au prezentat lucrările la expoziţia-concurs de artă plastică contemporană, vernisată miercuri, 15 ianuarie, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.  

Expoziţia cuprinde 88 de lucrări de grafică, pictură, ceramică şi sculptură.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Dumitru Bolboceanu, a menţionat că din momentul în care expoziţia a devenit una de concurs, aceasta a căpătat o nouă înfăţişare şi a înregistrat un salt calitativ.

„Lucrările expuse sunt diverse şi de o înaltă ţinută artistică. Acestea nu trebuie să reflecte neapărat tematica eminesciană, însă expoziţia în întregime este un omagiu adus poetului nostru clasic, de Ziua Națională a Culturii. În acest an vom avea mai multe expoziţii importante, precum Bienala Internaţională de Artă Decorativă, „Noi, tineretul creator, „Saloanele Moldovei”, „Autumnala” etc”, a precizat Dumitru Bolboceanu.

Pe marginea lucrărilor prezentate și-au expus opiniile vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din Moldova, Ghenadie Jalbă, pictorul grafician Alexei Kolâbneak, președintele juriului, președintele Secției pictură a UAP, Florina Breazu ș.a.

Expoziția-concurs și-a desemnat câștigătorii. Astfel, Alexandru Ermurachi a obținut premiul I, Ludmila Furdui – premiul II și Timotei Bătrânu – premiul III.  Cu diplome de merit ale Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova au fost distinși Valentin Vârtosu, Alexandru Macovei, Tatiana Vătavu, Iurie Ursati, Anatolie Gherasimov și Igor Svernei.

Expoziția va fi deschisă pentru vizitatori până la 2 februarie.