Un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a pornit astăzi spre Italia pentru a aduce acasă o pacientă, cetățeană a Republicii Moldova.

„Solicitarea pentru transport asistat de către un echipaj SMURD a fost făcută de către rudele unei femei, cu vârsta de 59 de ani, care suferă de o maladie gravă”, au afirmat surse de la IGSU, citate de Moldpres.

Astfel, un echipaj SMURD cu o ambulanță de terapie intensivă din gestiunea Inspectoratului va prelua pacienta dintr-un spital din oraşul italian Brescia și o va asista medical pe parcursul drumului. La revenirea în țară, femeia va fi internată într-un spital de profil din Chișinău, unde va avea parte de îngrijirile medicale necesare.

Până în prezent au fost înregistrate 12 intervenții SMURD similare, în urma cărora au fost transportaţi şi asistaţi medical cetățeni ai R. Moldova aflaţi în alte țări.