Cel puţin 50 de imigranţi adolescenţi au fost înecaţi în mod deliberat de către persoane ce traficau fiinţe umane în Yemen, conform agenţiei ONU, citată de CNN News. Adolescenţii s-au aflat în rândul a 120 de persoane ce au fost împinse în mod intenţionat dintr-o barcă de către traficanţii cărora le-ar fi fost teamă să fie arestaţi.

La scurt timp după înec Organizaţia Internaţională penru Migraţie a descoperit mormintele a 29 de imigranţi pe o plajă din Shabwa. Cel puţin alte 22 de persoane lipsesc. Vârsta media a celor aflaţi pe barca în cauză era de 16 ani, majoritatea pasagerilor provenind din Somalia şi Etiopia.

Aceştia sperau să ajungă în state din Golful Persic prin Yemen, notează mediafax.ro cu referire la sursă.

”Supravieţuitorii le-au transmis colegilor noştri că traficanţii i-au împins în apă, după ce au văzut nişte autorităţi în apropierea coastei”, a explicat şeful misiunii în Yemen al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

”Este şocant şi inuman”, se mai arată într-un comunicat al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.