Parlamentul Moldovei ajustează legislaţia din sectorul bancar-financiar la directivele şi standardele Uniunii Europene. Vineri deputaţii au adoptat în a doua lectură legile privind calculele în sistemele de plăţi şi calculare privind instrumentele financiare.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, aceste proiecte de lege stabilesc baza juridică de reglementare a sistemului de plăţi şi de calcule la instrumentele financiare prin intermediul sistemului informaţional de plăţi interbancare al regulatorului pieţei – Banca Naţională a Moldovei (BNM).

La discutarea proiectelor deputaţii au menţionat că acestea vor reduce riscurile sistemice în sistemele de plăţi, vor spori securitatea ordinelor de plată şi a ordinelor de transfer, precum şi vor permite sistematizarea cerinţelor normative aplicate în sistemele de plăţi şi sistemele de calcul.

Al doilea proiect de lege vizează activitatea instituţiilor de stat, agenţilor economici, băncile, companiile de investiţii. Documentul reglementează regimul judiciar atribuit acordurilor de garantare financiară. Este vorba despre executarea unor asemenea garanţii, precum şi drepturile de folosire a acestora.

În nota argumentativă a proiectului legii se vorbeşte că efectul legii se manifestă prin simplitatea utilizării de către bănci a cerinţelor în calitate de garanţii financiare în operaţiunile de creditare ale BNM. Aceste legi vor intra în vigoare peste jumătate de an de la publicare.