Aproape doi oameni din trei din lume ar dori să obțină a doua cetățenie, iar 34% sunt dispuși să o cumpere, arată datele unui sondaj realizat de CS Global Partners, o companie specializată în facilitarea obținerii pașaportului dorit de clienți. Același studiu mai constată că 80 la sută dintre persoanele intervievate ar fi dispuse să investească pentru a doua cetățenie. Iar potrivit Business Insider, există cel puțin 20 de țări care oferă pașapoartele sale în schimbul investițiilor în afaceri pe teritoriul lor, în piața imobiliară sau în obligațiuni guvernamentale.

Această practică urmează să fie aplicată și în Moldova. Potrivit modificărilor la legea despre cetățenie, intrate în vigoare de la sfârșitul anului trecut, străinii disponibili să verse o contribuţie nerambursabilă de cel puţin 100 de mii euro în Fondul de investiţii publice pentru dezvoltare durabilă sau să efectueze și să mențină în decurs de cinci ani o investiție de minim 250 de mii de euro, vor putea cere cetățenia țării noastre.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a explicat că este vorba despre o practică răspândită în toată lumea. De asemenea, oficialul a dat și o replică partidelor de opoziție și unor ONG-uri care le promovează politica. Cebotari spune că acuzațiile acestora, precum că Moldova caută cămătari, sunt aduse absolut neargumentate și speculative. Și pare cel puțin straniu că programele care sunt aplicate cu succes în țări europene, sunt luate în furci în Moldova de către cei care susțin că optează pentru normele și regulile europene, numai pentru că sunt promovate de guvernare. Programe rapide de obținere a cetățeniei au Spania, Portugalia, Cipru și Grecia. În schimbul achiziției unor proprietăți imobiliare, a căror valoare este de cel puțin 500 de mii de euro în cazul Spaniei și de 250 de mii de euro, cerința Greciei, sunt oferite așa-numitele ”vize de aur”.

Măsurile au drept scop atragerea resurselor umane valoroase, capabile să contribuie la dezvoltarea economică a țărilor date. De exemplu, doar Portugalia, în mai puțin de 2 ani de la lansarea în 2012 a programului de obținere rapidă a cetățeniei a atras investiții de aproximativ 400 de milioane de euro. În Malta funcționează un program prin care oricine poate deveni cetățean cu drepturi depline al Uniunii Europene pentru suma de 650 de mii de euro. În același scop, Irlanda le cere solicitanților 500 de mii de euro și a redus, recent, suma de două ori. În schimbul acestor bani, străinul obține permis de ședere, iar cinci ani mai târziu – pașaport. Ofertă bună are și Letonia, unde permisul de ședere pe cinci ani poate fi obținut cu doar 70 de mii de euro. Solicitanții obțin și acces la spațiul Schengen.

Bulgaria acorda drepturi depline de cetățenie pentru 500 de mii de dolari. Același tarif este practicat și de Macedonia, însă aici cei interesați trebuie să creeze cel puțin 10 locuri de muncă. Cipru oferă un paşaport pentru 3 milioane de euro. Iar în Marea Britanie, durata pentru a deveni cetățean depinde de suma pe care solicitantul este gata să o investească în economia țării. Astfel, permisul de ședere și cetățenie peste 5 ani sunt oferite pentru investiții de 2 milioane de lire sterline. În schimbul a 5 milioane de lire, termenul se reduce la 3 ani, iar 10 milioane mai taie un an de așteptate a pașaportului britanic.

Faptul că opoziția se opune aplicării în Moldova a practicilor europene, care au contribuit la creșterea prosperității multor țări, vine să confirme că nu interesele cetățenilor îi preocupă, ci dorința de a veni la putere. Din acest motiv atacă inițiativele de atragere a noilor investiții, care vor contribui la creșterea bunăstării oamenilor.