646b8744aa6f7ad8d6e5c68b9895036ePatru drumuri naţionale din raioanele din sudul şi centrul ţării rămân în continuare întroienite.

Totodată, din cauza viscolului din noaptea de luni spre marţi, 19 ianuarie, accesul spre 25 de localităţi din şapte raioane a fost blocat.

Şeful serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţână, a declarat pentru IPN că pe parcursul nopţii au continuat lucrările de deszăpezire în zonele de centru şi sud. Circulaţia pe drumurile din ţară este satisfăcătoare cu excepţia unor sectoare, care sunt întroienite.

Este vorba despre traseul M3 Chişinău – Cimişlia –Vulcăneşti – Giurgiuleşti. Aici este întreruptă circulaţia pe sectoarele Ciumai-Burlăceni şi Vulcăneşti-Slobozia Mare. La fel, este vorba despre R30 Anenii Noi – Căuşeni – Ştefan Vodă, frontiera cu Ucraina. În raionul Ştefan Vodă în preajma satului Olăneşti – Tudora, circulaţie este dificilă. Se circulă cu dificultate şi pe drumul R36 Basarabeasca – Ceadîr–Lunga–Taraclia. La fel, circulaţia este dificilă şi pe traseul R 38 Vulcăneşti – Cahul – Taraclia.

Din cauza viscolului şi vântului puternic, care în unele regiuni a atins 30 km/h, s-au format suluri de zăpadă. Cele 25 de localităţi spre care a fost blocat accesul sunt din raioanele Căuşeni, Ştefan-Vodă, Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat şi Ceadîr-Lunga.

În seara de luni, 18 ianuarie, la Guvern a fost convocată şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, în legătură cu condiţiile meteorologice din ţară. În cadrul şedinţei s-a raportat că peste 70 de localităţi din ţară sunt blocate în nămeţi. Autorităţile au decis să implice şi forţele armate, dar şi transportul cu şenile pentru a lucra la deblocarea lor.