Premierul Pavel Filip consideră că semnarea Programului de cooperare cu FMI va fi pentru Moldova „lumină în capătul tunelului”. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la Biroul Guvernului pentru relaţii cu mass-media, despre aceasta el a declarat, vineri, în cadrul unei vizite în raionul Rezina.

Prim-ministrul a discutat cu conducerea şi reprezentanţii administraţiei publice locale despre priorităţile programului de guvernare, problemele actuale pentru localităţile din raion şi modalităţile de soluţionare a acestora. Filip a vorbit despre rezultate obţinute în primele şase luni de guvernare, subliniind că „principalele direcţii de activitate au fost stabilizarea situaţiei financiare şi reîntoarcerea încrederii partenerilor de dezvoltare şi a cetăţenilor în instituţiile statului”.

„Îmi doresc şi cred că Moldova va avea un Acord cu componentă financiară cu Fondul Monetar Internaţional. După semnarea acestuia, putem reveni pe harta investiţiilor, iar schimbările vor fi resimţite de cetăţeni. Lucrurile sunt mult mai clare acum, în comparaţie cu luna ianuarie, se vede lumină în capătul tunelului”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.

Prim-ministrul a vorbit şi despre reformele implementate de Guvern, specificând că, pe lângă reformarea sectorului justiţiei, a organelor de drept şi stabilizarea sistemului bancar, o atenţie sporită se acordă sistemului de sănătate.

„În acest sens, Executivul a întreprins o serie de măsuri, printre care se regăsesc şi micşorarea preţurilor la medicamente, lărgirea spectrului de servicii medicale prestate în baza poliţei de asigurare, precum şi salarizarea angajaţilor din sistem în baza performanţelor obţinute”, a spus Pavel Filip.

Printre problemele enunţate de administraţia publică din raionul Rezina au fost necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii locale, modernizării instituţiilor publice şi creării condiţiilor optime pentru elevi, precum şi importanța asigurarea raionului cu apă potabilă de calitate. În acest sens, autorităţile locale au propus lansarea unui proiect comun de aprovizionare cu apă a oraşelor Rezina şi Râbniţa, subliniind că o astfel de iniţiativă a existat până la conflictul de pe Nistru, iar reluarea acesteia ar contribui şi la apropierea localităţilor de pe cele două maluri ale râului.

La finalul dialogului, premierul a făcut un apel către reprezentanţii administraţiei publice locale să se implice mai activ în soluţionarea problemelor localităţilor în care trăiesc şi să-şi unească forţele cu autorităţile centrale în asigurarea bunăstării vieţii oamenilor.

„Nu putem să ne permitem să fim populişti, trebuie să găsim cauzele problemelor şi să intervenim. Dacă vrem să reuşim în ceea ce facem, trebuie să avem un dialog constructiv şi să ne unim forţele. Cetăţenii trebuie să trăiască mai bine aici, la noi în ţară”, a conchis Pavel Filip.