Organele de drept din Federația Rusă i-au mai deschis un dosar penal liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, iar acest lucru se întâmplă cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie, scrie ziarulnational.md

PD consideră că, prin deschiderea acestui dosar penal, Federația Rusă intervine „deschis și abuziv”, încearcând să influențeze rezultatele alegerilor.

„Așa-zisul dosar deschis de ruși împotriva președintelui PD, cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din R. Moldova, este în mod clar o intervenție abuzivă a Federației Ruse în încercarea de a influența rezultatul alegerilor din țara noastră. În dosar e vizată perioada anilor 2013-2014”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari.

Acesta a amintit că, în urmă cu un an, serviciile speciale ruse au făcut și alte acțiuni abuzive împotriva președintelui PD: „Au încercat să-i limiteze deplasarea în afara țării. Interpol a calificat toate acele acțiuni ca fiind hărțuire politică din partea Federației Ruse și le-a respins”.

Potrivit lui Gămurari, Rusia nu renunță la războiul hibrid, dus nu doar împotriva PD, dar împotriva R. Moldova și a cetățenilor ei. „Iar această nouă acțiune este o intervenție extrem de gravă în modul de desfășurare a alegerilor din țara noastră”.

Sursa citată a mai adăugat că PD va sesiza chiar astăzi instituțiile internaționale și observatorii în alegeri „în legătură cu acest caz de imixtiune a Federației Ruse în alegerile din Moldova”.

În dosarul fabricat de Kremlin este vizată perioada anilor 2013-2014.