Partidul Democrat a prezentat astăzi documentul cu care liderul informal al PSRM, Igor Dodon, a venit ieri la Vlad Plahotniuc, pentru a face o alianță. Vicepreședintele PDM, Andrian Candu, a prezentat lista condițiilor venite pe ultima sută de metri de la Dodon, pe care le califică drept trădare de Patrie.
Astfel, Dodon a cerut un statut special pentru regiunea transnistreană care înseamnă, de fapt, federalizarea Republicii Moldova.
De asemenea, socialiștii au cerut susținerea democraților pentru interzicerea unionismului – adică interzicerea posibilității oamenilor să aleagă alte opțiuni politice.
La fel, liderul informat al PSRM insista pe modificarea Acordului de Asociere cu UE, prin inițierea unor negocieri cu UE și Rusia.
O altă solicitare viza reforma administrației publice locale, mai exact, excluderea suburbiilor din procesul de alegere a primarului general al municipiului Chișinău.
Andrian Candu a declarat că democrații sunt gata să prezinte și alte probe care confirmă că Igor Dodon a fost ieri la sediul PDM, la negocieri cu Vlad Plahotniuc, pe care încerca să-l convingă să accepte această listă de solicitări, venite pe ultima sută de metri, dar care a fost respinsă.
Mai mult, Dodon a cerut să fie modifcată Constituția, ca viitorul șef al statului să fie ales în Parlament, iar următorul președinte să fie tot un reprezentant al PSRM.
Ținând cont de aceste solicitări îndreptate împotriva Republicii Moldova, democrații au anunțat că cer demisia președintelui Igor Dodon.