szijjartoViceministrul Economiei, Octavian Calmîc a avut astăzi o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Peter Szijjarto. Principalele subiecte abordate au vizat implementarea de către Republica Moldova a DCFTA, iniţierea proiectelor investiționale în sfera energetică, în domeniul dezvoltării ÎMM-urilor, al infrastructurii transporturilor ş.a.

Întâlnirea oficialilor a constituit un bun prilej pentru schimbul de opinii privind perspectivele de cooperare economică şi comercială dintre cele două state în contextul noiului regim comercial intrat de astăzi în vigoare, precum și stabilirea unei agende pentru următoare întrunire pe platforma comisiei integuvernamentale mixte, care va avea în perioada 25-26 septembrie curent, la Chişinău. În cadrul acestei reuniuni se preconizează semnarea acordurilor bilaterale în domeniul sănătăţii, al securităţii alimentelor, turismului, cel financiar, al mediului ş.a.

De asemenea, Octavian Calmîc a făcut o prezentare a situaţiei economice din ţara noastră, a relaţiilor comercial-economice cu Ungaria, menţionând despre necesitatea amplificării acestora. Referitor la oportunitățile investiționale în RM, viceministrul Economiei a menționat că efortul Guvernului este concentrat pe zona atragerii capitalului privat prin multiple instrumente în domeniul energetic, în special modernizarea şi dezvoltarea reţelelor electrice de distribuţie, proiecte de eficienţă energetică, infrastructură de transport, programe de asistenţă pentru IMM-uri, proiecte de dezvoltare regională ș.a.

La rândul său, oficialul ungar a transmis deschiderea autorităţilor de la Budapesta pentru cooperarea cu RM, dând asigurări că va contribui asupra unui dialog mai intens în următoarea perioadă, inclusiv prin organizarea întâlnirilor de afaceri în parteneriat cu Ministerul Economiei prin intermediul cărora vor fi identificate și promovate toate oportunitățile de cooperare.