Pe parcursul zilei de ieri, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare au fost prezenți pe traseul Chișinău-Leușeni, unde au depistat şi amendat 335 de șoferi care circulau cu viteză ce depăşea limita stabilită de lege.

Natalia Golovco, ofiţer de presă la Inspectoratul Naţional de Patrulare, a precizat că toţi şoferii au fost depistaţi de radar. „Imediat după fixarea încălcării, în regim on-line se transmitea informația inspectorilor de patrulare, care se aflau în apropriere, cu ulterioara stopare și documentare”, a spus Golovco, citat de Moldpres.

Astfel, din numărul total de şoferi depistaţi, la fața locului au primit proces-verbal 170 de șoferi:
– 82 pentru că au depășit viteza cu până la 20 km, 79 cu 20 – 40 km, nouă conducători auto au depăşit limita legală cu circa 40 km.

Conform sursei citate, au fost aplicate 600 de puncte de penalizare, iar un conducător auto a acumulat limita admisă de 15 puncte de penalizare.

Legislaţia Republicii Moldova prevede că pentru depăşirea vitezei cu 10 – 20 km/oră, şoferii vor achita o amendă de 1000 de lei şi vor primi trei puncte de penalizare. Pentru depăşirea limitei de viteză cu 20-30 de km, amenda va creşte până la 1200 de lei şi patru puncte de penalizare. Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 20 la 40 km/oră se sancţionează cu amendă de la 1000 la 1500 de lei cu aplicarea a patru puncte de penalizare.

Datele statistice oferite de Inspectoratul Naţional de Patrulare arată că, de la începutul anului curent, pe drumurile din țară au avut loc peste 750 de accidente, soldate cu circa 85 persoane decedate şi peste 850 traumatizate.