Şeful Delegaţiei Uniuni Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a efectuat în ajun o vizită la Tiraspol, unde s-a întrunit cu preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la site-ul liderului tiraspolean, „a avut loc un schimb de opinii referitor la aspectele actuale din relaţiile bilaterale, şi anume în domeniul comercial-economic”.

Vorbind despre accesul mărfurilor transnistrene pe piaţa europeană, Şevciuk a subliniat „importanţa unui compromis privind comerţul dintre Transnistria şi UE”.

„Este un rezultat serios în cadrul cooperării bilaterale. Pentru agenţii economici din Transnistria piaţa europeană este foarte importantă, în special în condiţii de criză economică regională. Noi suntem interesaţi de extinderea comerţului cu toţi vecinii. Orice economie este interesată în a avea oportunităţi mai bune pentru schimb comercial cu toate ţările şi cu pieţele care sunt în imediata apropiere şi sunt tradiţionale”, a spus el.

Atenţie deosebită la întrevedere s-a acordat subiectelor ce ţin de taxele vamale la materia primă importată de agenţii economici transnistreni.

Conform comunicatului, Pirkka Tapiola „l-a informat pe preşedintele Transnistriei despre eforturile întreprinse de partea europeană în vederea soluţionării unor probleme din acest domeniu”.

În special interlocutorii au vorbit despre aspectele ce vizează procesul de negocieri între Transnistria şi Republica Moldova.

După cum a relatat anterior „INFOTAG”, autorităţile Transnistriei au refuzat să se alăture Acordului de Asociere RM-UE, inclusiv privind Zona de Liber Schimb, alegând cursul spre integrare în Uniunea Eurasiatică. Însă UE a acceptat să păstrez până la sfârşitul anului 2016 regimul preferenţial de livrare a mărfurilor transnistrene. După aceasta şi Transnistria va trebui să anule e cotele la mărfurile din UE. În caz contrar regimul de comerţ liber va fi anulat.