PSRM se joacă de-a referendumurile eșuate, iar opoziția de dreapta, reprezentată de criminali, este deranjată de faptul că PDM începe să rezolve probleme sensibile ale societății și încearcă sa ne oprească, de teama să nu continue evoluția noastră pozitiva în sondaje. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru portalul ziarulnational.md.
Potrivit lui Plahotniuc, unele partide au început campania electorală prematur, însă aceste acțiuni arată că opoziția nu are teme serioase și își dezvăluie capacitățile reduse.
”Într-un an de zile, cât mai avem până la alegeri, oamenii numai bine vor înțelege ce hram poartă fiecare dintre aceste partide din opoziție. Pe de o parte PSRM se joacă de-a referendumurile eșuate, pe de altă parte opoziția de dreapta a ajuns să fie reprezentată de criminali. Liderii lor au rămas fără teme politice și au devenit portavocea unor indivizi cu condamnări serioase, pentru fapte extrem de grave. În ceea ce privește PDM, noi nu suntem azi preocupați de campanii electorale și nu sunt sigur că va fi prea mult timp pentru asta nici înainte de alegeri. Obligația principalului partid de guvernare nu este să facă promisiuni, ci să obțină rezultate și cu asta să meargă în fața oamenilor. Paradoxal, dar atunci când rezolvi problemele oamenilor, unii tot consideră că asta e populism. Foarte bine, să ne numească populiști, pe noi ne interesează ce beneficii ajung la oameni, nu ce povești spune opoziția despre noi”, a declarat Plahotniuc.
Mai mult, liderul democraților crede că acțiunile opoziției din ultima vreme, în special ale Maiei Sandu, pot fi înțelese din punct de vedere politic, ea încercând acum să repare ”dezastrul pe care l-a lăsat în domeniul învățământului”.

”Privesc cu multă înțelegere ceea ce a făcut Maia Sandu, e normal ca ea să încerce să devieze atenția publicului de la un subiect care o deranjează, să acopere cumva situația legată de închiderea abuzivă a școlilor, legată de dezastrul care este în învățământ. Până la urmă e o tactică politică oarecum logică, ea înțelege foarte bine neplăcerile sociale generate de anumite reforme, pe care ea, fiind încă ministru, le-a declanșat în educație, fără o evaluare corectă a impactului. Însă dincolo de politică, rămân problemele. O parte dintre școli trebuie redeschise cât mai rapid, procedurile birocratice pentru profesori trebuie înlesnite, iar taxele suplimentare care le-au fost impuse pentru cursurile de formare trebuie excluse, curricula de învățământ este cu totul inadecvată și urgent trebuie de lucrat la simplificarea ei. La drept vorbind, e bătaie de joc la adresa copiilor ceea ce se întâmplă acum și aici nu îi adresez un reproș Maiei Sandu, ci tuturor celor care au administrat domeniul educației în ultimii ani. Ministrul actual al Educației are sarcina foarte concret formulată, să înceapă să lucreze pentru rezolvarea acestor probleme și să găsească soluții. Vreau să fie clar, nu m-am trezit eu brusc specialist în educație, dar primesc o mulțime de plângeri ale cetățenilor în mod special pe acest domeniu, acesta e și motivul pentru care aproape în fiecare ședință săptămânala cer să ne fie prezentat un raport cu identificarea soluțiilor la mai multe probleme semnalate de părinți și profesori. Nu le putem rezolva de azi pe mâine, dar măcar să începem să căutam soluții și să le implementăm pe etape”, a spus Plahotniuc.
Liderul democraților a comentat și acuzațiile de uzurpare a puterii în stat, formulate de mai multe ori de liderul PAS, Maia Sandu.
”Constat că unii politicieni iarăși confundă preocuparea noastră pentru problemele țării cu povești despre uzurpare. E o gravă eroare în gândirea acestor politicieni. Noi discutăm la partid problemele cetățenilor și cerem instituțiilor unde PDM a delegat reprezentanți să le rezolve, dar dacă cineva consideră că asta înseamnă uzurpare, atunci nu are decât să considere așa, dar cu riscul să devină cu timpul ridicoli în ochii propriilor alegători, ale căror probleme guvernarea, apropo, le soluționează și le va soluționa metodic. În realitate, eu cred ca opoziția este deranjată de faptul că începem să rezolvam probleme sensibile ale societății și încearcă sa ne oprească, de teama să nu continue evoluția noastră pozitiva în sondaje. Oamenii asta așteaptă de la partidul aflat la guvernare, să-i asculte și să le rezolve problemele, să se implice în acest lucru, nu să stea pe la televiziuni și să se lupte cu oponenții politici prin declarații necontenite și promisiuni. Amintiți-vă că în discursul meu când am fost ales președinte al PDM am făcut o sigura promisiune, dar una mare și importantă, că partidul nostru se va apropia tot mai tare de cetățeni și le va rezolva problemele. Asta facem și asta vom face, acesta e principalul nostru obiectiv”, a conchis Vlad Plahotniuc.