Şapte elevi şi doi profesori ai gimnaziului din satul Burlăceni, raionul Cahul s-au intoxicat în timpul pauzei dintre ore, din cauza mirosului de plastilină. Un copil şi un adult au fost internați în secția Reanimare, cu intoxicație acută.

Incidentul a avut loc joi dimineața, în clasa a șaptea, după prima lecție. Elevii au confecționat câteva figurine, iar după 15 minute au început să se sufoce, să tuşească, să amorțească şi să amețească. La ora 10:24 au sosit două echipe ale medicilor de urgență, care au acordat copiilor şi profesorilor ajutor medical.

Plastilina utilizată provine dintr-un lot de ajutor umanitar și a fost oferită unui elev de reprezentanții unei confesiuni religioase. Poliția verifică dacă şi alți copii au primit acest produs.

Centrul Național de Sănătate Publică va efectua, vineri, expertiza plastilinei pentru a verifica dacă materialul folosit la gimnaziul din Burlăceni conține substanțe toxice, periculoase pentru sănătate.