27271

La cel de-al 3-lea congres, Partidul Popular din Republica Moldova l-a ales pe Alexandru Oleinic în funcţia de preşedinte şi pe Valeriu Cosarciuc în cea de prim-vicepreşedinte al formaţiunii. Votul a avut loc după ce a fost schimbat statutul partidului, iar funcţia de co-preşedinte a fost substituită cu cea de preşedinte şi prim-vicepreşedinte, transmite IPN.

Alexandru Oleinic a declarat, în faţa delegaţiilor, că formaţiunea se va lansa în campania electorală din acest an fiind mai puternică şi prezentând o alternativă pentru actuala guvernare, care s-a compromis.

Valeriu Cosarciuc a spus că este îngrijorat că guvernarea ar putea să refuze ratificarea Acordului de Asociere cu UE.

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular, Ian Lisnevschi, a spus că formaţiunea are nevoie de susţinerea fiecărui cetăţean care îşi doreşte să locuiască într-o ţară prosperă şi bogată.

Partidul Popular din Republica Moldova va merge în campania electorală promovând alegerea preşedintelui de către popor şi eliminarea pragului electoral pentru partidele politice. De asemenea, îşi propune să revigoreze agricultura prin susţinerea producătorilor autohtoni.

Formaţiunea are 8870 de membri şi s-a constituit 3 ani în urmă. Vicepreşedinţii partidului vor fi aleşi de către Consiliul politic.

Sursa: IPN