Alegerea sistemului electoral este dreptul suveran al fiecărui stat, toate sistemele fiind bune. Declarația aparține președintelui Comisiei de la Veneția Gianni Buquicchio, făcută într-un interviu pentru Front News International. Mai mult, referindu-se la proiectul privind sistemul mixt transmis spre expertizare de Parlament, el menționează că este „mai bun decât cel elaborat în 2013”.

„În primul rând, trebuie să spunem că alegerea unui sistem electoral este o alegere suverană. Fiecare țară își poate alege propriul sistem electoral: proporțional, mixt, majoritar etc. Și toate sistemele ar putea fi bune”, a declarat Gianni Buquicchio. Totodată, el a menționat unele îmbunătățiri ale proiectului: „am identificat și unele îmbunătățiri – dacă vor introduce sistemul pentru a îmbunătăți procesul electoral general”.

Comisia de la Veneția a aprobat vineri avizul pentru proiectul de modificare a sistemului electoral. Comisia nu recomandă modificarea sistemului electoral dar, în aceleași timp, accentuează că este dreptul suveran al statului să decidă. Liderii principalului partid de la guvernare – Partidul Democrat, aflați recent la Bruxelles, au comunicat că la examinarea proeictului în lectură finală se va ține cont de recomandările Comisiei, pentru a-l îmbunătăți.