Președintele Parlamentului Andrian Candu va participa, la 27 septembrie 2017, la Aspen Energy Summit, ediția aniversară: 160 de ani de la înființarea în Ploiești a primei rafinării moderne din lume, anunță un comunicat de presă al Legislativului.

Organizat anual de către Institutul Aspen România, Aspen Energy Summit oferă posibilitatea dezbaterilor și luarea de decizii importante pentru mediul regional de afaceri și pentru factorii de decizie politică din sectorul energetic din zona Marea Neagră – Marea Caspică.