Preșdintele Parlamentului, Andrian Candu, respinge acuzațiile lui Teodor Cîrnaț, precum că ar avea vreo implicare în influențarea concursului pentru ocuparea funcției de președinte al Autorității Naționale pentru Integritate. Într-un comunicat publicat pe site-ul Parlamentului, Candu reiterează poziția sa că în concurs s-au înscris candidaturi slabe. O dovadă în acest sens este și faptul că organizatorii concursului au oferit note mari lui Teodor Cîrnaț, chiar dacă speakerul Candu nu-l consideră o candidatură potrivită pentru șefia ANI.

„În calitate de președinte al Parlamentului Republicii Moldova resping categoric orice insinuări despre presupuse implicări în organizarea și desfășurarea concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), precum și oricare altă implicare într-un concurs pentru ocuparea funcțiilor de demnitate publică.

Singurul obiectiv al Parlamentului este ca ANI să devină, cât de curând, o entitate funcțională. Avem nevoie de asanarea sistemului și eliminarea corupției pentru urmarea cu succes a parcursului european și dezvoltarea țării”, se spune în comunicatul emis de Parlament.

Totodată, Candu a reiterat că în calitate de speaker al Parlamentului, a avut tot dreptul să-și expună opinia în privința candidaturilor la funcția de șef al ANI, care după părerea sa au fost slabi. Candu califică declarațiile lui Cîrnaț ca o manifestare a frustrării, din cauza că cel din urmă s-a autoidentificat ca fiind slab.

„Am dreptul și chiar obligația morală de a expune public poziția față de gradul de implementare a legilor. Respectiv, am declarat public că în concurs s-au înscris candidaturi slabe. Faptul că dl Cârnaț s-a autoidentificat ca fiind slab este, bănuiesc, unul din elementele de sinceritate, cu care s-a lăudat în ultimele zile. Totuși, opinia mea nu a coincis cu cea a organizatorilor concursului, care i-au dat note mari, potrivit domnului Cârnaț, dar care însă nu a promovat testul de integritate. Înțeleg frustrarea dumnealui în aceste condiții”, a adăugat speakerul.

Reamintim că fostul membru al CSM, Teodor Cîrnaț, a insinuat că Andrian Candu ar fi influențat concursul pentru funcția de președinte al ANI. Cîrnaț și-a argumentat poziția prin faptul că în cadrul dezbaterilor de la postul public de televiziune, Candu l-ar fi descalificat menționând că este o candidatură slabă.