În ajun la Chişinău au început consultările moldo-ucrainene. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la Ministerul Economiei, experţii celor două ţări discută problema introducerii de către Moldova a taxelor la unele mărfuri ucrainene.

Partea moldovenească a menţionat că această măsură este temporară, până la sfârşitul anului, şi se datorează creşterii bruşte a livrărilor din Ucraina de produse de lapte, carne şi ciment, ceea ce ştirbeşte din competitivitatea producătorilor autohtoni din acest sector.

Experţii ucraineni au exprimat îngrijorare faţă de măsurile aplicate de Republica Moldova, solicitând informație suplimentară privind importurile de mărfuri din Ucraina în ultima perioadă de timp.

Părţile au convenit să prezinte reciproc informații adiționale privind evoluția importului dintre două state și impactul hotărârii asupra producătorilor și economiilor din Republica Moldova și Ucraina.

Pentru păstrarea relaţiilor tradiţionale de prietenie, vicepremierul, ministrul Economiei Octavian Calmîc va efectuat pe 6-7 iunie o vizită la Kiev, unde va discuta problemele apărute cu omologul ucrainean Stepan Kubiv.

După cum a relatat anterior „INFOTAG”, hotărârea Guvernului privind introducerea măsurilor comerciale de protejare a pieţei interne a Moldovei a intrat în vigoare la 13 mai. Aceasta a fost adoptată la iniţiativa Ministerului Economiei şi constă în „suspendarea temporară a scutirilor de taxe vamale la importul în RM a mărfurilor din Ucraina, în limita cotelor stabilite şi taxelor vamale care depăşesc volumele stabilite”.