În contextul Acordului de cooperare între municipiul Botoșani din România și municipiul Bălți din Republica Moldova, semnat la 19 iulie 2017, Primăria municipiului Bălți în parteneriat cu Primăria municipiului Botoșani va implementa proiectul transfrontalier „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani”, transmite EVENIMENTUL cu referire la PROVINCIAL.

Proiectul este în valoare totală de 1 600 000 Euro, dintre care peste 800 mii Euro vor fi destinați municipiului Bălți.

După cum susține Primăria municipiului Bălți, scopul proiectului constă în creșterea atractivității turistice a două municipalități din zona transfrontalieră prin crearea unui nou traseu cultural comun.

Principalele rezultate ale proiectului vor consta în:

– crearea Centrului de Informare Turistică în incinta Pinacotecii Antioh Cantemir;

– reconstrucția Parcului Central;

– reabilitarea Teatrului de vară;

– pavarea parțială a Pieței Vasile Alecsandri;

– instalarea băncilor și urnelor în Piața Vasile Alecsandri;

– instalarea unei sculpturi din metal (Eminescu șezând pe ea);

– crearea Centrului educațional-cultural și de cercetare a patrimoniului literar eminescian.

Proiectul „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani” va fi implementat pe parcursul a 24 luni după semnarea Contractului de finanțare.

Sursa: telegraph.md